Ce vrei sa vezi in lume? Ce te defineste in viata? Ce te nemultumeste? Cine esti acum si cine vrei sa fii pe mai departe?

Acestea sunt intrebari pe care, cu siguranta, ni le-am pus toti, cel putin odata in viata; iar daca nu am facut-o inca poate ar fi o idee buna sa reflectam asupra lor.

Ne plimbam prin viata, prin amintirile pe care le avem, prin experientele prin care am trecut, prin momentul prezent si prin reflectia pe care o proiectam catre viitor. Nimic mai mult!

try to comunicateNu de putine ori mi-am imaginat, ca si tine de altfel, o lume diferita, o lume mai buna decat cea de astazi. Pesimismul nu isi are loc aici, pur si simplu este dorinta noastra, umana, de a ne autodepasi, de a construi ceva mai bun, in fiecare zi, pentru noi si pentru cei din jurul nostru. “A observa” , nu este acelasi lucru cu “a critica”. Sunt actiuni diametral opuse. Pentru a evolua, in orice domeniu, ai nevoie de un inceput, de un punct “0” de la care sa pornesti si o zona de “” catre care sa tinzi, nu este nimic pesimist in asta, ba din contra. Nu poti cunoaste ce iti doresti cu adevarat, fara sa stii ce nu iti doresti, iar lucrurile acestea nu le poti descoperi decat prin experienta. Cred ca acesta este motivul pentru care traim intr-o lume duala, in care daca nu cunoastem ce este “jos” nu il putem afla pe “sus”, daca nu il experimentam pe “alb”, habar nu avem ce poate sa insemne “negru”, iar daca nu stim ce este “jos” nu reusim sa ni-l imaginam pe “sus” si mai ales pe “foarte sus”; si nu este nimic gresit in asta. Ne aflam in locul perfect pentru a vedea toata fatetele unui diamant. Ce oportunitate avem!

In fiecare zi tragem concluzii, aprobam sau dezabrobam lucruri, actiuni sau chiar oameni si in felul acesta incepem sa ne imaginam opusul lor. Natura noastra umana ne indeamna sa tindem si sa ne agatam de lucrurile care ne fac fericiti si de aceea observam si lucrurile care nu ne plac, special pentru a face ceva in acest sens. Parca aud acum in cor: “ Ce pot eu sa fac, eu un simplu om impotriva sistemului? Cu ce pot eu schimba lumea avand in vedere ca este invers decat mi-as dori? Sunt prea mic ca sa pot face ceva in sensul asta!” GRESIT… sau poate gresit nu este cuvantul cel mai bun, as spune… FALS!

Ne-am gandit oare, cati alti oameni ne impartasesc principiile de viata? Cati alti oameni ar face aceleasi lucruri ca si noi, cati alti oameni ne aproba parerile si cati alti oameni gandesc in acelasi fel ca si noi? Va spun eu…foarte multi, mult mai multi decat ne-am imaginat vreodata. Problema nu sta in capacitatea majoritatii de a se indrepta catre o lume mai buna, mai normal as spune eu, ci in lipsa de incredere pe care o au oamenii in propriile persoane. Problema se afla in acel: “Ce pot sa face eu singur in fata sistemului?”. Aici este problema.

Am invatat insa, inca din primele ore de scoala, ca orice problema are si o rezolvare, o solutie. Dupa cum am spus mai sus, nu exista “alb” fara “negru” sau “jos” fara “sus”.

kid singSolutia se afla intr-o singura propozitie: Faceti-va auziti! Vorbiti despre adevarul vostru, despre lucrurile in care credeti, despre lucrurile care nu sunt pe placul vostru, despre cum v-ati dori sa fie ele, despre cum sunteti voi de fapt, despre bune, despre rele, despre tot ce va preocupa, despre tot ce va pasioneaza, despre ce va creeaza discomfort, despre ceea ce va face sa vibrati de bucurie, despre schimbarile pe care le-ati aduce in lume, despre ce credeti ca va impiedica sa o faceti, despre tot ce considerati ca este ciudat la voi si la cei din jurul vostru, despre ce este real si ce nu, despre cine sunteti voi cu adevarat, in spatele ochelarilor de intelectual, in spatele cravatelor apretate si a fondului de ten cu acoperire perfecta… Si o sa avem o mare surpriza, poate surpriza vietii noastre. Cine o sa ne ofere aceasta surpriza? Simplu! Ceilalti; ceilalti ca si noi, frati de autocenzurare sociala vor veni alaturi de noi si vor vorbi si ei, pentru ei, despre ei si despre credintele lor.

Dragilor, noi suntem sistemul. Sistemul nu este format din politicieni si mari corporatisti, asta vor ei sa credem. Noi suntem sistemul, noi cei multi, noi cei care avem dreptul la libera exprimare, noi cei ce putem actiona in fiecare zi conform propriilor noastre principii si dorinte, noi cei din lume care putem sa decidem pentru noi si pentru cei dragi noua; incet, incet, ne facem auziti, trebuie doar sa vorbim. Sincer, deschis, fara teama, ba din contra, plini de speranta si de motivatie. Avem atatea de facut, de drag, din pasiune si convingere, nu din ura si neajunsuri, ci din dorinta sincera.

Fiecare dintre noi ii influentam pe cei din jurul nostru, prin actiunile pe care le facem, simplu, lejer, fara pic de fortare. Nici nu am avea cum sa fortam pe cineva, pentru ca adevarurile fiecaruia vin dintr-o zona relaxata. Nimeni nu se simte fortat dintr-o zona de ralaxare. In felul acesta, lucrurile vin de la sine si se modeleaza conform pasiunilor colective.Avem sansa sa traim asa cum am visat, sa depasim orice bariera, pentru ca asa cum spune o vorba frumoasa: “Unde sunt multi puterea creste!”.

Pentru cei care inca nu si-au pus astfel de probleme, am adunat, din experienta mea, 8 pasi care pe mine personal m-au ajutat foarte mult in regasirea mea:

  1. Afla cine esti! Fi sincer cu tine si cauta sa te redescoperi, sa te regasesti pe tine ca si individ. Sfatul meu este sa arunci o privire in perioada in care erai copil. Ce visai? Cine erai? Dupa ce afli raspunsul la aceste intrebari, poti fi linistit si sigur ca te-ai descoperit. Ti-ai amintit cine esti si cum esti, la baza.
  2. Fa un rezumat al experientelor prin care ai trecut pana in prezent. Ce ti-a placut, ,ce te-a influentat, ce te-a dezamagit, ce te-a marcat, ce te-a facut sa razi si ce ti-a placut cel mai mult sa faci.
  3. Analizeaza-te, acum, in prezent. Cat din ceea ce erai atunci cand ai fost copil, ai pastrat si azi? Ti-ai pastrat bucuria, pofta de viata, energia? Ai acelasi suflu? Nu exista raspuns corect la aceste intrebari, ci doar raspuns sincer; doar incercam sa fim adevarati nu? 
  4. Te afli in punctul in care poti sa concluzionezi daca cine esti tu astazi in viata ta de zi cu zi, esti tu cu adevarat, esti acea persoana care ai visat sa fi, cu tine si cu ceilalti. Acum te poti realinia cu adevarata ta identitate…ti-ai amintit!
  5. Priveste in jurul tau la ce ai creat, la ce oameni ai adunat langa tine. Ai creat lumea din jurul tau exact asa cum ti-ai dorit, sau ti-ar placea sa schimbi ceva? Daca da, ce?
  6. Fii deschis cu tine si cu cei din jurul tau. Vorbeste din punctul tau de autenticitate, proaspat regasit si imparte cu ceilalti adevarul tau.
  7. Fii atent la cei din jurul tau, la ce asteptari au de la tine, fii atent daca sunteti pe aceeasi lungime de unda, invata-i sa-ti respecte personalitatea si sa nu iti ingradeasca opinile.
  8. ACTIONEAZA conform credintelor tale, doar conform lor si gaseste-ti oameni cu aceiasi viziune asupra vietii.

Acum iti poti construi lumea la care ai visat mereu! Felicitari!

express yourself

Eu, cand am parcurs acesti pasi, am ramas socata cand am descoperit cat de lipsita de autenticitate eram, cat de mult m-am lasat influentata de rigorile societatii si cat de mult m-am uitat pe mine, cea din copilarie. Acesti 8 pasi, m-au ajutat sa imi reamintesc de mine,de lucrurile pe care mi le doresc si ii reaiau cu fiecare ocazie cand uit de mine si ma amestesc prin lume, aiurea, fara sens.

Sper sa te ajute si pe tine..iar celor care au reusit sa isi pastreze autenticitatea din copilarie, pana in prezent si celor care au curaj sa vorbeasca, pentru ca DA, sunt si astfel de oameni…..jos palaria! Sunteti foarte tari!

… pentru noi ceilalti, avem unelte si solutii, sa nu uitam asta. Trebuie doar sa vorbim! Atat!… si lumea se va remodela conform dorintelor noastre colective!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.