In dimineata asta am oprit la benzinarie pentru a alimenta; nimic special, o zi normala. In timp ce stateam in masina si il asteptam pe colegul meu sa plateasca, nu am putut sa ma abtin sa nu privesc oamenii din jurul meu, macar pentru cateva momente.

Pentru mine, acest obicei, este o practica destul de interesanta pe care imi place sa o explorez din cand in cand; este foarte interesant sa privesti oamenii, sa le observi gesturile, sa vezi cum reactioneaza, sa le vezi limbajul corpului, sa vezi daca sunt tristi sau zambesc, sa vezi cum fiecare dintre ei are propria sa realitate si viata, de trait si povestit. Suntem cu totii atat de diferiti, dar in acelasi timp suntem atat de frumosi, fiecare in felul sau. 😀

Ai incercat vreodata sa privesti oamenii, sa ii privesti fara sa ii judeci in vreun fel? Daca nu ai facut-o pana acum, te incurajez sa o faci; este incredibil cata frumusete sta in noi, chiar si atunci cand incercam sa o ascundem cu toate eforturile noastre, in dorinta noastra disperata de a nu deveni vulnerabili; iar cateodata incercam din rasputeri sa ne ascundem propriile sentimente, emotii si stari mentale in haine frumoase, zambete false, produse de machiaj si povesti spectaculoase despre cum viata este atat de minunata pentru noi. In orice caz, suntem extrem de interesant de privit.

Din punctul meu de vedere, ce am mentionat mai sus, este valabil numai pentru persoanele care au depasit varsta copilului de 8 ani si se intensifica pe masura ce timpul trece. Astfel ca ajunsi la frumoasa varsta de 20 de ani, toti purtam “masti de protectie” pentru a ne ascunde de noi si de cei din jurul nostru, pentru falsa impresie ca asa suntem in siguranta si pentru ca asa credem ca o sa fim iubiti. Asa am fost educati, asta stim sa facem, totul este pe pilot automat si reprezinta caramida care sta la baza educatiei…dintotdeauna. Copiii nu se ascund niciodata, ei nu poarta masti, ei sunt asa cum sunt, ei spun ce gandesc, plang daca simt nevoia s.a.m.d.

“Esti apreciat si iubit doar daca te porti in acest fel…daca nu, vei fi pedepsit si privat de iubirea mea !”

Suntem educati in acesta mentalitate de tip pedeapsa-recompensa care ne guverneaza, vrem nu vrem, deciziile si nu putem deveni constienti de faptul ca nu perceptia oamenilor despre noi conteaza cu adevarat. Acesta este motivul pentru care nu actionam ci reactionam de cele mai multe ori din insecuritate si nu din dorinta adevarata sau alegeri constiente.

Ce vreau sa spun cu asta?

Mare parte din comportamentul nostru este un comportament invatat , de la cei care ne-au crescut, comportament care se integreaza perfect in societate si nu tine cont cu adevarat de natura noastra umana sau de diferentele evidente dintre noi ca persoane. Suntem cu totii diferiti si prin urmare educatia pe care o primim ar trebui sa fie diferita, in caz contrar riscam sa devenim simple copii ale celor care ne-au crescut si o sa uitam cine suntem noi cu adevarat si credeti-ma cand va spun ca nu este deloc usor sa reprogramezi o minte programata, ca la carte, de societate, in copilarie. Este foarte dificil sa te regasesti pe tine, cel adevarat; DAR NU IMPOSIBIL! 😀

Doar printr-un simplu exercitiu de imaginatie putem observa faptul ca in fiecare zi luam decizii, alegem cai de urmat, actionam, dar mai ales reactionam dintr-un punct de vedere care nu este in totalitate al nostru, invatat sa se supuna regulilor societatii in care traim. Pentru mine acest lucru este infricosator, in special pentru ca ma regasesc in cei 99% din oamenii care au fost educati in spiritul societatii.

Ce-i de facut? Pentru ca putem face ceva, mereu avem optiuni la dispozitie.

Putem incepe prin a ne observa, fara sa ne judecam, ca si cum i-am observa pe cei din jurul nostru, constienti fiind de emotiile si sentimentele pe care le avem in diferite situatii din viata, zi de zi.

Putem observa CAND devenim nervosi, suparati, cand ne simtim atacati, cand ne simtim rusinati, cand nu avem stima de sine, cand simtim tristete, neputinta sau la celalalt capat al firului, cand simtim bucurie, stima de sine, compasiune, fericire, etc.

Dupa acest prim pas, ne putem intreba DE CE simtim ce simtim si CARE este adevaratul motiv al sentimentelor noastre; ce sta la baza starii noastre de spirit dintr-un anumit moment? Nervozitatea sa aiba la baza doar gluma pe care a facut-o cineva la adresa noastra, sau gluma aceasta este doar un tragaci al unui pistol incarcat mai demult? Nu cumva lucurile pe care le-am ingropat in subconstient, pe masura ce incercam sa facem pe plac societatii, sunt chiar motivul pentru care reactionam cum reactionam la diversi stimuli din exteriorul nostru? Daca reactionam si ne revarsam toate insecuritatile pe o persoana care pana la urma a facut doar o gluma, reactionam din alta parte decat din propria noastra constiinta.

Trebuie sa sapam in noi si sa ne reunim cu propria noastra natura, cu propria personalitate si sa facem un armistitiu de pace cu trecutul. In felul acesta o sa actionam si reactionam autentic in fata vietii.

Cu totii am fost raniti sau dezamagiti, la un moment dat, dar pentru a nu lasa acele experiente sa isi perpetueze influenta in actiunile noastre de zi cu zi, trebuie sa devenim constienti ca ele exista; si intr-un fel sau altul sa facem pace cu ele si sa ne regasim echilibrul, echilibrul acela imperturbabil pe care il aveam atunci cand eram copii.

Cu totii ne aflam intr-o stare de lucru, suntem in lucru, in desfasurare… si poate este cel mai bun lucru care ni se intampla pentru ca asa devenim din ce in ce mai constienti, zi dupa zi si putem trai mai aproape de adevarata noastra fata, de adevarata noastra personalitate, asa cum o face un copil. 😀

Toti incercam sa facem ce e mai bine cu putinta; cu totii ne trezim, fiecare pe drumul nostru.

Eu, pentru mine, pot sa spun ca: SUNT IN LUCRU!

Ma descopar pe mine in fiecare zi:

Cu fiecare greseala pe care o fac,

Cu fiecare decizie proasta pe care o iau,

Cu fiecare zambet pe care il aduc cuiva,

Cu fiecare cantec pe care il cant cu voce tare

Cu fiecare plimbare in parc

Cu fiecare dumicat de mancare pe care il inghit

Cu fiecare lacrima pe obraz

Cu fiecare banc pe care il spun

Cu fiecare sarut pe care il primesc

Cu fiecare imbratisare pe care o ofer

Cu fiecare resentiment pe care il port

Cu fiecare nedreptate pe care o vad sau o fac

Cu fiecare fir de aer pe care il inspir

Eu sunt…IN LUCRU, sunt in plin proces si progresez

Ca un copil de 8 ani! 😀

Hai sa cautam sa progresam cu totii si nu neaparat sa devenim perfecti, sa numai cautam perfectiunea ci miscarea, progresul; hai sa pasim pe propriul nostru drum si sa luam la pachet si emotiile, in fiecare zi. Emotiile si sentimentele sunt prietenii care nu mint niciodata, ne ghideaza catre lucrurile pe care le iubim. 😀

Sa nu iti fie niciodata frica sa te exprimi, exact asa cum esti! 😀

… Eu reinvat sa fac asta in fiecare zi